marți, 24 aprilie 2012

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: LANSARE CARTE

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: LANSARE CARTE: Lansare carte: Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane ANBPR anunță lansarea celei mai recente lucrări...

Lansare carte: Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane

ANBPR anunță lansarea celei mai recente lucrări de specialitate în domeniul biblioteconomic - Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane, autor Dr. Liviu-Iulian Dediu. Lucrarea de față se adresează, în primă instanţă, bibliotecarilor și managerilor de biblioteci, dar și cadrelor didactice și studenţilor din cadrul facultăților de profil, precum şi funcţionarilor administraţiei care au în responsabilitate organizarea activităţii în biblioteci şi centre infodocumentare.
Mai multe informații puteți găsi aici.

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: 23 APRILE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTU...

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: 23 APRILE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTU...: Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este un omagiu adus oamenilor de litere şi cultură, pentru contribuţia semnificativă ...

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: ANBPR OFERĂ 3 GRANTURI DE CĂLĂTORIE

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: ANBPR OFERĂ 3 GRANTURI DE CĂLĂTORIE: În intervalul   15 aprilie 2012 - 28 februarie 2013 , ANBPR oferă celor interesați 3 granturi de călătorie, de maxim 1500 USD fiecare, pen...

luni, 23 aprilie 2012

23 APRILE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTULUI DE AUTOR


Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este un omagiu adus oamenilor de litere şi cultură, pentru contribuţia semnificativă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii româneşti.
Instituirea acestei sărbători la o dată importantă din calendarul creştin - Ziua Sfântului Gheorghe şi a patronului catalan Sfântul Jordi - este legată de o tradiţie veche de peste nouă decenii, practicată în Catalonia. Acolo, în ziua de 23 aprilie, se obişnuia să fie dăruite celor dragi cărţi şi un trandafir roşu. Mai târziu, ideea s-a extins în librăriile din întreaga Spanie, care, în Ziua Sfântului Gheorghe, ofereau câte o floare pentru fiecare carte vândută.
Motivaţiile alegerii acestei date ca Zi Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor sunt, însă, multiple. De altfel, 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală, întrucât, la această dată şi în acelaşi an - 1616 - s-au stins din viaţă celebrii scriitori William Shakespeare şi Miguel de Cervantes şi se leagă, totodată, de biografiile altor autori de renume precum Garcilaso de la Vega, William Wordsworth sau Maurice Druon.
EREVAN, CAPITALA MONDIALĂ A CĂRŢII ÎN 2012
Anul acesta, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este dedicată traducerilor, iar startul manifestărilor îl va da capitala armeană Erevan, în calitate de Capitală mondială a cărţii pe 2012, preluând ştafeta de la Buenos Aires, Argentina, care a deţinut acest titlu în 2011.
În România, pe 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului, instituită la iniţiativa asociaţiilor profesionale, având la bază principiul că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a slujitorilor cărţii.
Felicitare Ziua Bibliotecarului



ANBPR OFERĂ 3 GRANTURI DE CĂLĂTORIE


În intervalul 15 aprilie 2012 - 28 februarie 2013, ANBPR oferă celor interesați 3 granturi de călătorie, de maxim 1500 USD fiecare, pentru participarea la evenimente profesionale din domeniul biblioteconomic.
Apelul de granturi se adresează membrilor ANBPR din întreaga țară, care doresc să reprezinte Asociația la evenimente profesionale internaționale relevante pentru profesia de bibliotecar.
Cheltuielile eligibile vor include, dar nu se vor limita la, taxa de participare, cazarea, cheltuielile de transport și alte costuri prilejuite de deplasarea în țara de desfășurare a evenimentului profesional respectiv.
Granturile de călătorie acordate de ANBPR au ca scop fidelizarea membrilor existenți, precum şi atragerea de tineri profesionişti către studiul biblioteconomiei.
Candidaţii pot fi bibliotecari calificaţi, care îşi desfăşoară activitatea în biblioteci publice, studenţi la biblioteconomie, absolvenţi şi masteranzi, doctoranzi, sau tineri absolvenţi de doctorat (cu mai puţin de 3 ani de la obţinerea titlului de doctor), care au calitatea de membri ANBPR de cel puțin 1 an și doresc să participe la conferinţe, ateliere de cercetare, simpozioane sau reuniuni ştiinţifice specializate legate de activităţile de cercetare cu aplicabilitate în bibliotecile publice.
Vor avea prioritate cei care fac dovada că s-au înscris la respectivul eveniment cu o comunicare, prezentare sau orice alt tip de intervenţie de natură profesională sau fac parte din structuri profesionale (secţiuni, comisii, grupuri de lucru) ale organizatorului evenimentului.
Post-eveniment, beneficiarii granturilor vor realiza un raport de participare din care să reiasă aplicabilitatea şi impactul activităţilor ştiinţifice/de cercetare la care au participat în activitatea bibliotecilor publice din România. În plus, beneficiarul grantului de călătorie va trebui să susţină public cel puţin o prelegere ştiinţifică cu acest subiect în fața unei audienţe formate din minimum 20 de bibliotecari.
La selecţia finală vor avea prioritate candidaţii care, prin amploarea acţiunilor lor şi prin lucrările realizate, asigură un grad mai mare de vizibilitate bibliotecarului român şi oferă noi oportunităţi de interacţiune cu mediul bibliotecar internaţional.
Finanţarea se poate acorda pentru participarea la conferinţe/traininguri/simpozioane/workshop-uri internaţionale care: 
-      se desfăşoară în străinătate;
 
-      sunt dedicate bibliotecarilor;
 
-      sunt elocvente pentru domeniul de activitate al participantului.
Acordarea granturilor de călătorie se va face în intervalul 15 aprilie 2012 – 28 februarie 2013, în acord cu agenda evenimentelor internaţionale de profil.
Apelul de granturi va fi reluat pe tot parcursul anului 2012, în funcție de agenda evenimentelor internaționale și de interesul manifestat de candidați.
Pentru înscrieri, doritorii sunt rugați să trimită un email cu documentele solicitate, cu Subiectul:Aplicație grant evenimente, la adresa anbpr_ro@yahoo.com, în atenția drei Andreea Manoli.
Pentru informații suplimentare, consultați Regulamentul de acordare.

miercuri, 11 aprilie 2012

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: PAŞTE FERICIT !

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: PAŞTE FERICIT !: Sfintele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi. PAŞTE FERICIT !

PAŞTE FERICIT !


Sfintele sărbători să vă aducă numai gânduri senine, lumină în suflet şi multe bucurii alături de cei dragi.
PAŞTE FERICIT !

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: RESURSE DE ÎNVĂŢARE PENTRU BIBLIOTECARI

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: RESURSE DE ÎNVĂŢARE PENTRU BIBLIOTECARI: În cadrul Proiectului   „Click@platforma online de instruire pentru bibliotecari”  ANBPR publică,   într-o nouă secţiune a sitului propriu ...

RESURSE DE ÎNVĂŢARE PENTRU BIBLIOTECARI

În cadrul Proiectului   „Click@platforma online de instruire pentru bibliotecari”  ANBPR publică,  într-o nouă secţiune a sitului propriu (vezi şi: http://www.anbpr.org.ro/index.php/tutoriale-si-resurse-de-invatare.html),  materialele cu conținut de învățare (tutoriale și colecții ilustrative de imagini) elaborate pentru a asigura  tuturor bibliotecarilor accesul  la informaţii de ultimă oră.
Bibliotecarii participanţi în cadrul proiectului la elaborarea materialelor sunt:
•    Dediu Titina-Maricica (BJ Galaţi),
•    Grinea Mihail (BJ Iaşi),
•    Ifrim Crina (BJ Bacău),
•    Rotaru Valentina (BJ Baia Mare),
•    Tătăruş Margareta (BJ Vrancea),
•    Voinicu Mihaela (BJ Argeş).
Scopul acestui proiect este dezvoltarea profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice pentru a oferi servicii moderne, bazate pe IT&C, în comunităţile servite. De asemenea, proiectul îşi propune, în lista obiectivelor sale:
•    Crearea unei secţiuni cu resurse de învăţare, care să fie puse la dispoziţia bibliotecarilor prin intermediul platformei online de IDD a ANBPR;
•    Participarea unui număr de 150 de bibliotecari din bibliotecile publice la workshop-uri organizate de bibliotecarii formatori (participanţi în cadrul proiectului) pentru utilizarea noilor tehnologii folosind tablete şi e Book reader-e circumscrise susţinerii procesului de formare profesională continuă, subsumat Culturii informaţiei.


joi, 5 aprilie 2012

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: DEZBATERE PUBLICĂ

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: DEZBATERE PUBLICĂ: ANBPR vă supune atenţiei un set de  principii şi norme de funcționare a bibliotecilor publice. Dorim astfel să  creăm un cadru unitar ...

DEZBATERE PUBLICĂ


ANBPR vă supune atenției un set de  principii şi norme de funcționare a bibliotecilor publice. Dorim astfel să  creăm un cadru unitar și eficient de desfăşurare a activităţii în bibliotecile publice româneşti.
Aceste norme reflectă noile funcții ale bibliotecii moderne, determinate în principal de dezvoltarea extrem de rapidă a tehnologiei informației și comunicațiilor, dar și de contextul Programului Biblionet.
ANBPR a inițiat un proces de  completare și adaptare a acestor reglementări, prin metoda dezbaterii publice. 
La finalul dezbaterii, se vor  înainta spre legiferare două documente programatice și anume: “Principii și norme de funcționare a bibliotecilor publice” și“Propuneri de modificare și completare a Legii bibliotecilor”.
Vă invităm să participați la dezbaterea publică inițiată de ANBPR  în perioada  04 – 20 aprilie 2012.
Pentru transparența și coerența intervențiilor asupra documentelor propuse, vă așteptăm să postați comentariile și sugestiile dvs. pe blog-ul ANBPR.
Vă mulțumim!

Coordonare: DOINA POPA,
Preşedinte ANBPR



miercuri, 4 aprilie 2012

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: BIBLIONET

BIBLIOTECI CONSTĂNŢENE: BIBLIONET:  Un proiect de amploare se află în plină desfăşurare în sistemul bibliotecilor româneşti, poate cel mai ambiţios pr...

BIBLIONET



BIBLIONET

         Un proiect de amploare se află în plină desfăşurare în sistemul bibliotecilor româneşti, poate cel mai ambiţios proiect derulat vreodată aici: Biblionet. Este vorba de partea autohtonă a unei iniţiative de anvergură mondială, Global Libraries, demarată şi finanţată de Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi care şi-a propus să schimbe semnificativ raportul dintre comunităţile umane şi accesul la informaţia din mediul virtual. Mai concret, se doreşte facilitarea accesului neîngrădit la Internet prin dotarea bibliotecilor publice cu echipamente şi software de ultimă generaţie, centrele Internet pentru public beneficiind şi de personal calificat în IT, respectiv administrarea şi dezvoltarea colecţiilor moderne într-o bibliotecă care va deveni astfel o reală resursă pentru comunitatea deservită.
         În România, fundaţia IREX a derulat programul-pilot în 5 judeţe pe durata a 2 ani, în paralel desfăşurându-se şi Concursul de participare comunitară la care puteau aplica toate bibliotecile cu proiecte de dotare şi dezvoltare în interesul atragerii utilizatorilor către accesarea informaţiilor on-line şi nu numai. După conturarea scopurilor, a ţintelor posibile corelate cu realităţile social-economice locale, s-a trecut la lansarea Biblionet la nivel naţional în aprilie 2009, IREX având ca parteneri pe durata următorilor 4 ani pe: Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice din România, Ministerul Culturii şi Cultelor, autorităţile locale şi bibliotecile publice şi, în final, Fundaţia EOS din Timişoara pentru componenta de training a bibliotecarilor implicaţi în program. Se urmăreşte deschiderea de Centre Internet pentru public în peste 1600 de biblioteci publice din România (investiţia în hardware şi training se ridică la cca. 27 milioane dolari, iar soft-urile donate de Microsoft la 16 milioane la nivelul întregii ţări), reţeaua astfel creată contribuind nu doar la o reală schimbare a sistemului şi mentalităţilor celor implicaţi în proces, ci şi la modificarea calitativ superioară a raportării membrilor comunităţii la serviciile moderne oferite gratuit şi necondiţionat de biblioteca publică.
         După ce 31 de biblioteci judeţene au depus aplicaţii, 12 dintre ele s-au calificat în prima rundă şi suntem mândri că şi noi ne aflăm printre ele împreună cu cele 17 biblioteci din judeţ selectate. Astfel, Biblioteca Judeţeană "Ioan N. Roman" se află printre primele 6 din ţară dotate cu echipamente şi software pentru centrele de formare şi training judeţene, iar între 31 august şi 4 septembrie a avut loc prima sesiune de training a bibliotecarilor constănţeni pe IT şi administrarea centrului Internet pentru public. Vor urma în săptămânile următoare alte serii de cursanţi care vor beneficia atât de experienţa trainer-ilor calificaţi (Marius Milla de la EOS Timişoara, Manuela Dinică şi Liliana Stamate de la Biblioteca Judeţeană), cât şi de facilităţile moderne oferite de Biblionet: 11 laptop-uri complet echipate şi dotate cu Windows Vista Business şi Microsoft Office 2007, un videoproiector, un router wireless, o imprimantă şi un scanner.
         Începând cu a doua decadă a lunii noiembrie va începe dotarea bibliotecilor publice selectate în program cu echipamentele necesare deschiderii centrului Internet pentru public. Astfel, în 2009 vom avea bucuria de a include în reţeaua Biblionet bibliotecile publice din localităţile : Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Năvodari, Negru Vodă, Eforie, Techirghiol, Băneasa, Agigea, Cumpăna, Crucea, Corbu, Mircea Vodă, Ostrov, Pecineaga, Saraiu şi Topalu. Fiind convinşi de necesitatea acestui demers şi de extraordinarul impact pentru viitorul comunităţilor respective, nu putem decât să spunem "Chapeau!" � Jos pălăria � în faţa unei iniţiative atât de generoase şi atât de rare în acelaşi timp, cu atât mai copleşitoare în actualul context economic global.
         Şi acesta e abia începutul. Pentru că vom duce în continuare munca de convingere a autorităţilor locale de necesitatea implicării în parteneriatul pe termen lung şi în Biblionet, sperând ca la finalul implementării programului judeţul nostru să se poată mândri cu cel puţin 45 biblioteci publice selectate şi dotate la nivelul mileniului III.
Ştefan Pleşoianu
Coordonator Biblionet Constanţa