În fiecare an, în întreaga lume, mor peste
700.000 de femei. Motivul? O necruțătoare maladie: cancerul de sân. Medicii
încă nu pot explica de ce anumite persoane se îmbolnăvesc, iar altele nu. Deși
încă nu s-a descoperit un tratament care să vindece cancerul de sân, se
consideră că un mod de viață sănătos te-ar putea ajuta să eviți această boală
necruțătoare.
În fiecare an, în ultimul sfert de secol,
octombrie este recunoscut pe plan global ca luna luptei împotriva cancerului de
sân. Cu fiecare an care trece numărul cazurilor de cancer de sân nu scade ci
creşte, însă noile tehnologii fac posibilă creşterea numărului de
supravieţuitoare şi o recuperare mai uşoară.
În acest context la Biblioteca Municipală
Medgidia Filiala Nord a avut loc miercuri, 3 octombrie 2012, o sesiune de
informare – ’’Descoperit din timp,
cancerul de sân poate fi învins!’’
În cadrul sesiunii s-au transmis cele 4 mesaje cheie şi cele opt semne pe care nu trebuie să le
ignorăm. S-a vorbit despre importanţa depistării timpurii, unde şi în ce condiţii
se poate face examenul clinic de specialitate, o ecografie sau o mamografie,
s-au prezentat statistici comparative: SUA, statele mai dezvoltate din lume și
România, s-a pus accentul pe autocunoașterea sânului, pe factorii de risc, s-a
vorbit despre faptul ca trebuie sa alegem un stil de viață cât mai sănătos,
despre diagnostic, tratament, teste clinice, sprijin, dar cel mai important
mesaj a fost acela că trebuie efectuat
examenul clinic de specialitate.
S-au prezentat materiale în PowerPoint,
s-au proiectat filme, s-au oferit pliante, broșuri, calendare, baloane şi căni
roz inscripţionate cu mesajul proiectului tuturor celor prezenți în sală. Avon
Cosmetics a prezentat un film al cărui mesaj a fost o invitație la a face
examenul clinic periodic iar la final a organizat o tombolă cu premii din
partea firmei pentru participanții la eveniment.
Partenerii bibliotecii la eveniment au
fost: Primăria Medgidia – dna Viceprimar Luminiţa Vlădescu, Consiliul Local
Medgidia - dna consilier doctor Daniela Daniel, Liga Femeilor Constanța - dna ing Maria Frangeti, Asociația Parteneri în Progres - dra psiholog
Andreea Tudor, Liga Femeilor Musulmane Constanţa, firma Avon
Cosmetics filiala Medgidia – dna Daniela Enache.
Din public au făcut
parte atât femei cât şi bărbaţi care s-au aratat interesaţi de subiect, cu
vârste cuprinse între 14 și 75 de ani, cu diverse probleme și nevoi sociale şi utilizatorii
bibliotecii care au răspuns invitației noastre de a participa la eveniment.
La final le-am rugat pe doamnele prezente
la eveniment ’’să dea informaţia mai
departe’’ şi constat acum după ce au trecut doar două zile de la eveniment că
au făcut acest lucru pentru că vin alte femei la bibliotecă şi ne cer
informaţii şi relaţii.
O comunitate mai informată, mai
responsabilă va fi mai pregătită să înfrunte acest flagel
al secolului XXI numit cancerul de sân.
Promitem să nu ne oprim aici!
( articol realizat de Valentina Ocheana )
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.291931484244850.55338.117977304973603&type=1&l=c792a70c22( articol realizat de Valentina Ocheana )
http://www.bibliotecanord.tk/
http://bibliotecanord.wordpress.com/
http://www.facebook.com/alinavalentiina
http://www.facebook.com/BIBLIOTECANORD
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu